CINCI SUSPECTZI SHI UN TALHAR (M.Q – 2)

10 octombrie 2007

 

ACT. 1 
 
   M. Q e virtutea in persoana. Pe fruntea lui sta scris  MODESTIE… sub 4 straturi groase de piele, blindate. V-atzi prins, nu? Asta-s eu, dragul de mine! Imi putetzi spune domnul Perfectziune, …nu ma supar. 
   Sunt cel mai cinstit individ care s-a nascut ori va deschide vreodata ochii pe lumea asta…

 

   Dar sa lasam, deocamdata, toate astea… Mi-au decedat laudatorii (fie-le tzarana ushoara) shi trebuie sa fac eu treaba in locul lor. Cu aceasta ocazie, anuntz (oficial) k scot la licitatzie locurile vacante. Nu de alta, dar shtitzi, e chiar un privilegiu sa te angajezi laudator la M. Q – primeshti  anumite favoruri, facilitatzi (pe kre le explic, in particular, celor interesatzi).
   Sa punem punct shi sa o luam de la capat…

   Despre haimanaua de Damian Octav am mai vorbit cu alta ocazie shi nu-mi place sa ma repet. Precizez doar k dupa afacerea aia cu Gherman Robert, sticletele s-a propulsat in grad – l-au transferat direct la omucideri. De-atunci, nu i-am mai vazut mutra…, doar am schimbat cateva cuvinte la telefon. 

    Deci, intzelegetzi, m-a surprins (vorba vine, k eu sunt mai insensibil k un sfinx) knd mi-a cerut sa ne vedem la un restaurant, cu vreo 24 de zile in urma, 13 ore, 126 minute, shi in jur de 1236 de secunde… (imi place sa termin o fraza in puncte de suspensie – avetzi ceva impotriva? Nici k ma intereseaza – dak nu va convine shi creierele voastre de mari savantzi se simt jignite, umilele mele scuze.) 
  L-am gasit pe Octav aruncat intr-un scaun, k o carpa uda… Comandase o ciorba, 2 portzii duble de salata de boeuf, 3 peshti, un curcan umplut, shi nici nu se atinsese de ele. Asta era grav. Dak nasul lui de expert ignora mirosurile imbietoare shi burdihanul ramanea indiferent, fara a produce vreun sunet, da, era o dovada de necontestat k ceva neplacut se intamplase… 
    -Noroc, amice! zisei luand loc. 
    Grasanul imi intoarse salutul shi schitza un zambet amar. 
   -Ce-ai patzit? Ai halit ceva stricat? 
    -Dak era numai atat…, ofta el, shi cele 11 randuri de shunci de pe sholdurile lui se compresara ca un acordeon (tare expresia, nu? – trebuie sa recunoashtetzi). 
    -Doar nu m-ai chemat sa dau cu presupusul. Hai, toarna ce-ai de zis. Sunt numai urechi. 
    Octav reusheshte (cu greu) sa se-adune shi incepe, pe un ton umil: 
   -Dupa ce am rezolvat, impreuna, cazul ala cu moartea lu’ Gherman, pentru mine, lucrurile au mers k unse. M-au trecut la gradul de inspector… ce mai!, am inceput a traiesc pe picior mare. Totul era perfect, pana acum 2 zile… knd shefu cel mare, unchi-meu … (aici sar peste cateva fraze, k redarea lor  ar face atac la pudoarea shi celor mai experimentatzi indivizi in domeniu) m-a insarcinat ci o misiune m ciudata k… nu shtiu! Eu unul, n-am reushit sa-i dau de capat. Shi azi expira termenul. Dak n-o rezolv, intr-un fel, o preia altu’. Nu shtiu ce sa ma fac, Q. M-am gandit k poate ma potzi ajuta… Tu eshti deshtept…, itzi functzioneaza mai bine creieru’… 
    Cuvintele astea m-au uns direct pe suflet, ce mai! 
    -S-o luam ushor, il linishtii. Daca-i lucru facut de mana omului, e imposibil sa nu-i dam noi de capat. Calmeaza-te, ia o gura de bere, shi prezinta-mi cazul, cat mai detaliat. 
    Octav a prins curaj. N-a luat numai o gura de bere… Devora in cinci minute curcanul, un peste, shi ajunse la ciorba, knd se hotara, in sfarshit, k poate vorbi.

  

ACT. 2   
  Nu voi reda explicatzia lui Octav despre caz, asha cum a axpus-o el, intrerupt de intrebarile mele. Doar ma shtitzi, nu? Sunt un tip direct, ma rezum la subiect. 
    Deci, pe scurt:

   A-nceput in expresul de Siberia shi a ramas suspendat undeva, la granitza cu

Romania

   Tsitsa shi Bojan Djelic, un cuplu de sarbi de varsta a treia , carau asupra lor, la Bucureshti,  o cutie cu bijuterii a caror valoare, afirmau ei, depashea suma de 30.000 LEI (o prostie, sa umbli cu atata  banet knd s-au inventat depozitele astea, numite banci). 
    Ei bine, cum era de ashteptat, bijureiile astea s-au evaporat . Aici intra-n scena poitzishtii (dragii de ei – tot respectful!) shi incearca sa le readuca, printr-o pocnitura din degete shi-un ABRACADABRA, dar scamatoria nu le iese shi se impotmolesc. 
    Inspectorul insarcinat cu ancheta (Octav) da instrunctziuni k nimeni sa nu coboare din expres, cauta shi-n gaura de shoareci, dar fara rezultat… Se pierde  cu firea shi fuge sa i se milogeasca lui subsemnatul, M. Q.

   Sa facem o pauza de 2 minute, kt va bagatzi bine in capatzani toate astea (nu vreau sa provoc migrene, observatzi)…. Gata? Pot continua?

 

ACT 3
 

   Dupa cum era de ashteptat, m-am expediat la fatza locului, acompaniat de legitimatzia de copoi a lui Octav. Gaborii inconjurasera expresul, k pe un lagar de terorishti. 
  Am cerut sa vorbesc mai intai cu sotzii Djelic. Aratu mai daramatzi k o cladire demolata.    

    De fapt, momentan, doar 2 intrebari aveam pentru ei: 
    -Imi putetzi spune, cu sigurantza , kre erau persoanele care shtiau de bijuterii? 
    -Numai  cei din primul vagon, unde am stat noi. 
    -Shi nimeni n-a intrat sau a ieshit din vagon? 
    M-au asigurat k nu. Mai ales k imediat dupa sesizarea furtului, nimanui nu i-a fost permis sa-shi paraseasca cabina. O informatzie kre simplifica mult lucrurile, de acord? Pilotul expresului shi conductorul incuiasera toate ushile, cautasera bijuteriile, incercand sa aplaneze scandalul, dar cum nu ajunsera la nici un rezultat, anuntzasera autoritatzile. 
    Am facut rost de lista pasagerilor primului vagon, kre devenisera principalii suspectzi. Nu-i voi enumera pe fiecare, descriindu-i, asha cum ar face un amator, pentru a umple mai multe randuri, din lipsa de inspiratzie (ma gandesc, desigur , tot la voi  – cred k apreciatzi gestul). Relatez doar k erau 3 barbatzi shi 2 surori, de origine romana. Am cercetat shi nici unul nu avea cunoshtintze printre ceilaltzi pasageri ai expresului.
 
ACT4 
   Zece persoane stateau inghesuite in primul vagon al expresului de
Siberia
, in jurul unei mese. Acestea erau : 5 suspectzi , 2 pagubitzi, un conductor, un pilot, un politzist shi formidabilul M.Q care-i domina pe restul cu privirile lui reci de mort in cuget (knd scot expresii de-astea, nu va trece prin minte k premiile academiei de literature se irosesc aiurea?). 
    M.Q face o reverentza in stil mare shi ishi incepe interogatoriul, cu glasul lui dominant (o musca a-ncetat sa-shi mai zbata aripile, shi-a aterizat in cap, limbile ceasului de perete s-au blocat, cei prezentzi au incetat sa mai respire…) : 
    -Doamnelor, domnilor, printre noi se afla un talhar, pe care-l voi demasca in trei mishcari de shah(bun inceputul, nu?). Cum atzi aflat , fiecare, de bijuteriile sotzilor Djelic? 
    -S-a intamplat ieri, pe la amiaza – vorbi unu’ (k nu puteau fi doi) – knd luam pranzul aici, totzi, shi d-l conductor ne-a cerut biletele. Cineva a facut o remarca despre colierul de aur pe kre il purta d-na Djelic, intreband-o dak este veritabil. Dansa  a afirmat, spunand k m are destule intr-un cufar, pe kre voia sa i-l daruiasca fiicei lor din Bucureshti, k zestre pentru nunta. 
    -Deci, dupa cum reiese, jaful a fost produs in timpul noptzii, continuai, cu a doua mishcare. Nici unul dintre voi n-a auzit nimic suspect, in compartimentul vecin, de exemplu? 
    Au afirmat, cu sigurantza, ca nu. 
    Am lasat o pauza (ptr suspans) pregatind a treia shi ultima mishcare. Ashteptau, cu gurile cascate (maxilarele atingeau deja blatul mesei de-atata concentrare)…   
    -Ashadar – zic folosind un ton kre ar inghetza shi apele Marii Negre, pe timp de vara – bijuteriile au fost cautate in orice loc posibil, spunetzi. Propun sa facetzi o ultima expertiza in cabina pilotului, shi sunt m mult k sigur k le vetzi gasi. 
    Pilotul se-nverzeshte, rosheshte, se face alb, cade lat shi se se ridica. 
    -Domnule, protesteaza el . E inadmisibil… Intolerabil! 
    Dar e luat pe sus, shi bijuteriile ishi fac aparitzia – HOCUS-POCUS!
 
ACT5 
 
   Aici, va propun sa luatzi o pauza(din nou), dak n-avetzi o memorie prea stralucita, sa recititzi povestirea shi sa-mi spunetzi cum a ajuns la o asemenea deductzie stimabilul M.Q. 1….2…..3…..4….. 
    GATA! Deja au trecut 4 minute! Luminatele voastre tartacutze au ajuns la un rezultat? Dak da, tot respectul – va cinstesc, cu o bere. 
   Dak nu…. Ma simt nevoit sa fac pe profesorul shi sa explic…. Nici nu shtitzi kt de obositoare e chestia asta – ca shi cum ai incerca sa invetzi un tzanc de 8 luni 3 limbi straine. Dar, fie… Ce nu fac eu ptr voi? 
    
 Sa recapitulam… 
     Am incercat chiar inainte de inceputul povestirii, sa va ofer un indiciu. Am numit toata ciorba asta CINCI SUSPECTZI SHI UN TALHAR… Ce vretzi m mult de-atat? De-aici reiese, normal, k  nici unul dintre cei cinci suspectzi nu era faptashul (v-atzi gandit macar la asta?). 
    Mai departe… Cine putea descuia toate ushile, folosindu-se de chei? Conductorul shi pilotul – logic. 
    Cine mai shtia de bijuterii, in afara celor 5 “suspectzi”? Conductorul (doar verifica biletele knd dna Djelic ishi lauda exponatele)… 
    Pilotul nu putea face “operatzia” asta (chiar dak ar fi shtiut de bijuterii), fiindca era ocupat sa conduca dracovenia aia de metal. 
    In sfarshit , v-atzi prins! Conductorul , folosindu-se de chei, a “imprumutat” caseta cu bijuterii , ascunzand-o in ultimul loc unde i-ar fi dat cuiva prin cap sa caute – cabina pilotului. 
    A fost greu? – v-am fortzat putzin limitele?

  

P.S.
Scuzatzi-mi ironia (fara intentzie). Voi ramanetzi dragii moshului, batuv-ar norocu sa va bata.

Cu respect,

                                                        M.Q

 

 

 

 


CADAVRU LA MICUL DEJUN (M.Q – 1)

9 octombrie 2007

A.
Pe Damian Octav il cunosc dinainte de a incepe sa ma cunosc pe mine insumi.Ne leaga amintiri frumoase, din copilarie, permanent intiparite pe momorie.Era un tip bine cladit, cu 4 ani mai in varsta ca mine, genul burlacului etern – liber ca pasarea cerului… Sau cel putzin impresia asta o lasa ultima data cand il vazusem, acum 3 ani, cand familia lui vanduse apartamentul shi se mutasera din cartier.N-am mai pastrat legatura.

Era o zi prea calda pentru ziua aceea de septembrie.Plouase cu o seara inainte shi lumea se pregatise pentru o vreme la fel de mohorata.M-am sculat dimineatza, shi deshi cerul se prezenta cam intunecat, mi-a parut bine mai tarziu k n-am tras pe mine dekt o bluza subtzire de primavara. trebuia sa ajung pe Lipscani shi autobuzul 311 era plin ca un stup de furnici.Nu lipsea, desigur, parfumul abundent de transpiratzie, atat de revigorant… E scumpa apa, intzelegetzi! Intotdeauna mi-a placut sa folosesc mijloacele de transport in comun, dar pana la urma cred k o sa renuntz, cu regret, shi-mi iau o mashina.Nu mi-am facut niciodata o pasiune din cutiile astea de tabla pe 4 rotzi…
Traficul, ca de obicei, era infernal. Am reushit sa cobor la Rosetti , mai shifonat k un ghemotoc de hartie in coshul de gunoi, shi pornii pe jos, acompaniat de claxoanele striente ale mashinilor, urlandu-mi in creier.
-Hei,tu!Stai asha!
Tocmai treceam pe langa o terasa… Cuvintele astea puteau fi adresate oricui, dar am vrut sa ma asigur…
Doi politzishti ashezatzi la o masa, cu 2 halbe de bere inainte, se uitau la mine, shi eu la ei, mirat.
-Da, tu, imi facu semn unul dintre ei, un tip gras shi lat in umeri, care abia incapea pe scaunul lui.
In comparatzie cu el, celalalt era un lungan ciolanos shi cu un nas ascutzit, ca turnul Eiffel. O pereche formidabila!
-Vino-ncoa’ ! imi comanda individul shi nu m-am grabit deloc sa-i dau ascultare.
Nu avusesem probleme cu legea niciodata (nu direct, desigur) shi asta ma contraria.
-Care-i treaba?zic imperturbabil.
-Cum te numeshti! intreba grasul, aparent amabil.
-Motivul interogatoriului?
Nu-mi lua in seama ironia shi repeta intrebarea, la fel de calm. In fine, mi-am spus numele.
-Shtiam eu! exclama el ridicandu-se brusc in picioare shi intinzandu-mi mana. Uita-te la mine! Nu ma cunoshti?
Nu mi se parea sa-l mai fi vazut vreodata, in viatza asta.
-Sunt eu, Octav!
-Damian Octav! facui eu mirat.Eshti… schimbat !
-Te cred…
Rase, apoi mi-l prezenta shi pe colegul lui. Nu-i mai tzin minte numele shi oricum n-are importantza.
Comandai la randul meu o bere shi m-am alaturat lor.Slabanogul shi-a terminat-o pe-a lui in 5 minute shi s-a carat.
Dintre toate meseriile din lume, niciodata nu mi l-ash fi inchipuit pe Octav imbratzishand-o tocmai pe cea de sticlete . Mi-a marturisit k asta era meritul unui unchi, comisar la omucideri shi sincer, nu parea prea entuziasmat de serviciul asta. Dar se cashtiga bine shi in fond, avea responsabilitatzi. Se insurase shi ashtepta un copil. Cat se poate shimba un om in 3 ani!…
-Cat despre tine, eshti aproape neschimbat, concluziona el.Te recunoscusem, dar nu eram sigur… Cu ce te mai ocupi? Tot cu pictura? Merge bine… Bravo! Acelashi Don Juan cinic? Ai grija, intr-o zi o sa-tzi pierzi capu’… Doar ia exemplu la mine…
Am vorbit, cate-n luna shi in stelem pana ce mi-am dat sema k trebuia sa ajung shi la servici.
-Ai zis k ai treba pe Lipscani? Stai k vin shi eu…
Platiram consumatzia shi am luat-o amandoi pe strada Mavrogheni, depanand in continuare amintiri.
Abia depashisem o alee ingusta shi intunecata, cand auziram in urma noastra un glas de femeie strigand:
-Domnu’ politzist!Domnu’ politzist!
Priviram curioashi la o batrana de vreo 7o de ani care se apropia cu sprinteneala.
-Venitzi, domnu’ politzist, silabisi ea gu glas stins, indemnandu-ne s-o urmam.
-Ude? intreba consternat Octav.
-Un mort…E un mort aici…
Oamenii mor frecvent, ca mushtele, shi nu shtiu de ce m-au frapat cuvintele acelea. Amicul meu o urma pe femeie cotind la dreapta pe aleea shi eu m-am luat dupa ei, aproape mecanic.
in cateva secunde, ma gaseam in fatza unei scene macabre, care-mi produse un scurt-circuit pe creier. Aleea, ingusta de maxim 1 metru, se infunda intro aglomeratzie de imobile vechi, murdare, hidoase ca zambetul unei vrajitoare fara dintzi.Intreaga atentzie imi fu atrasa de trupul inert al unui barbat de vreo 50 de ani, contorsionat, ca o carpa, cu membrele rasucite. era intins pe spate shi ochii mari, aproape ieshind din orbite, ramasesera atzintitzi intr-un punct anume, pe cer… In jurul capului se formase o balta de sange.Mai vazusem cadavre, dar nici unul nu-mi produsese o asemenea stare.
Mi-am revenit…
Octav o chestiona pe batrana care parea mai calma ca Statuia Libertatzii.
-Atzi telefonat la politzie?
-N-am telefon…Dar v-am vazut pe dumneavoastra knd atzi trecut prin dreptul strazii…
-Cum atzi dat de…cadavru?
-Locuiesc aici, raspunse femeia aratand spre

usa

intredeschisa de la parterul caladirii langa care zacea prabushit mortul.Am auzit un agomot puternic shi am ieshit sa vad ce-i…
Instantaneu, am privit in sus. La etajul 4, un pod facea legatura intre doua imobile.Desigur, era locul de unde barbatul plonjase in gol. Cele doua butoaie de tabla, rasturnate, pe jumatate golite de gunoi, produsesera desigur zgomotul care o alarmase pe batrana.
-Il cunoashtetzi? continua Octav sa-shi faca datoria.
Nu-l mai vazuse niciodata, shi nu locuia pe-acolo – k ea ii cunoshtea pe totzi de pe strada ( shi probabil shtia shi ce feluri de mancau consumau frecvent fiecare, la micul dejun).
M-am uitat la ceas – arata 9:35.
-Cat timp a trecut de knd atzi auzit zgomotul? am intrebat.
Batrana imi arunca o privire ciudata, iar Octav se intoarse spre mine.
-Hei, eshti ink aici! sesiza el.Ma scuzi k sunt retzinut acum. Da-mi numarul tau de telefon shi o sa te sun eu…
-Te deranjeaza dak raman?
Deloc!Ma gandeam k… In fine, dak vrei sa mai stai, mie-mi pare bine. Termin imediat aici.
Imi facu discret cu ochiul shi-i repeta intrebarea mea femeii.
-Cu aproape un minut inainte sa va zaresc pe dumnoeavoastra, veni raspunsul hotarat al acesteia.
Ocatav ii lua datele, incadrand-o ca martor principal al dramei, lucru care parea s-o incante de altfel, apoi ceru "intariri" prin statzie.
-Ce s-a intamplat?
Glasul venea de sus, de pe podul suspendat, unde chipul unui tanar ne privea curios.
-Nu-i nimic, Alex! Intra inauntru! striga batrana, apoi ne explica incet: E nepotul meu. S-a nascut infirm, sarmanul. Ishi duce viatza intr-un carucior.

Ce-a urmat, a fost rutina… A venit un echipaj de politzie, catziva inspectori in costume , o ambulantza shi cioclii de la I.M.L., sa ridice cadavrul. S-au facut fotografii, s-a imprjmuit locul, s-au dat declaratzii, intr-o invalmasheala shi galagie care devenisera insuportabile. Pe fetzele lor se citea dezinteresul… Ishi faceau doar meseria, shi erau, fireshte, satui de cazuri de-astea.
M-am luat in cele din urma frumushel de guler, mi-am tras un shut in dos shi mi-am vazut de ale mele…

B.
-Alo?Salut, Octav.Potzi sa vorbeshti?
-Noroc, amice, se auzi raspunsul in difuzor, pe un ton vesel. Sunt la servici, pe "tron".Pot vorbi… imediat… Gata! Apropos, scuze pentru ieri… Ne-a stricat ziua un tembel care s-a aruncat in cap.
-Mai shti ceva de caz?
-Dragu’ de unchi-meu mi-a pus asta in carca, naiba sa-l ia ! Parca n-ash avea altceva mai bun de facut.Shti, sunt o groaza de hartzoage de scris…
-Shi care-i verdictul? Cine era omul?
-Sinucidere… Nu mai shtiu cum il chema, dar era burdushit cu bani. Inca odata s-a dovedit k bogatzia nu aduce fereicirea.
-Motivul?
-N-a lasta vreun bilet.Cine poate shti? Poate se droga.
-Atzi vorbit cu familia?
-Mda… O nevasta shi doi copii. Buna tipa, nevasta! nu parea prea afectata… Hei! Ce te intereseaza cazul?
-Nu shtiu…Pur shi simplu, ma intereseaza.Shti, mi-au placut intotdeauna romanele politziste. Eshti sigur k a fost sinucidere?
A urmat o scurta pauza.
-Daca medicii au zis ca-i sinucidere, eu nu-i pot contrazice, zise Octav formal.
-Shi mortul, unde locuia?
-Undeva, prin Militari…
-Shi nu tzi se pare ciudat k omul a venit tocmai acolo, pe aleea aia uitata de lume, sa se arunce de la etaj?
De asta data, pauza a fost mai lunga.
-Cu intrebarea asta, chiar m-ai pus pe ganduri. Bine, Sherlock Holmes, dar daca nu exista nici un indiciu care sa contrazica ipoteza asta, o ancheta nu poate demara.
-De acord… Ai observat, cadavrul era ashezat cu fatza in sus. Shi asta da putzin de banuit. Nu cred k individul s-a aruncat pe spate. Shi nici n-au existat obstacole pana la contactul cu solul, care sa-l arenjeze in pozitzia aia.
-Time out! Shtii, eu nu m-am gandit la chestiile astea. K sa fiu sincer, nici nu mi-au trecut prin capul asta imbecil. Nu shtiu, poate ai citit tu prea multe poveshti de-alea cu detectivi, dar ai pus in tema nishte probleme kre necesita atentzie. Ce faci… peste o ora, sa zicem?
-Nimic important…
-OK, putem sa ne vedem undeva? Observ k te intereseaza cazul asta. poate ne iese ceva…
-Foarte bine, s-a facut ! Shi ia cu tine, dak potzi, toate detaliile legate de afacerea asta.

C.
M-am intalnit cu Damian Octav intr-un restaurant linishtit din centru. Puse pe masa un geamantan shi se asheza cu un oftat.
-Am aici totul, zise shi mi-l oferi. Ai grija, imi risc pielea aici. Astea nu-s lucruri pe kre sa le vada un civil.
-Nu-tzi face probleme…
Shi l-am lasat cu

berea

lui, iar eu am scos pe rand, din geamantan, cate un document
Am descoperit urmatoarele :
1.Pozele cadavrului, in diferite ipostaze.
2.Datele despre identitatea acestuia, familie, viatza etc.
3.Declaratziabatranei – Fabriciu Gafia.
4.Declaratzia lui Damian Octav.
5.Declaratzia medicului legist.
6.Declaratziile celor din familie shi altor catorva cunoscutzi de-ai acestuia.
7.Verdictul – cu indiciile care indicau sinucidere (sau m degraba lipsa celor care sa contrazica).
Mortul se numea Gherman Robert, avea 53 de ani shi se ocupa de afaceri, fiind patronul a trei hypermaket-uri din tzara, de pe urma carora stranseseo avere fabuloasa. Aceasta, in lipsa testamentului, revenea in totalitate celor trei membrii ai familiei, in parzti egale :
-una actualei doamne Gherman, pe numele ei de fata Tamas Lavinia ;
-cealalta fiului sau Dorin, in varsta de 2 ani;
-shi ultima fiicei sale din prima casatorie , Adina, in varsta de 17 ani.
Gherman Francesca , intaia sotzie, decedase in 1991.
In rest, nimic concludent.Aceste putine relatari imi ofereau insa argumente, aparent banale, care-mi intareau suspiciunea asupra mortzii lui Gherman Robert.
Am strans documentele shi le aranjai in geamantan.
-Ei bine?intreba Octav curios, ajuns intre timp la a doua halba de bere.
-Sigur n-a fost sinucidere!
Parca l-a lovit

Hiroshima

, drept in creshtetul capului. ma privi perplex.
-Se pare ca-s mai greu de cap, mormai el dupa aceea, morocanos.Explica-mi shi mie, te rog…
-Inca nu, amice.Imi pastrez, deocamdata, parerile shi banuielile numai pentru mine. Mai sunt cateva goluri in puzzle-ul asta care, daca vrei, le putem umple impreuna. Ce zici?
-Nu pot deschide o ancheta numai pe baza banuielilor tale, oricat mi-ash dori asta.
-Nici nu trebuie. Mare lucru nu mai avem de facut. Am nevoie doar de prezentza ta shi a legitimatziei tale de copoi. Dupa aia, daca aduc suficiente dovezi, potzi porni fara probleme o ancheta shi primii beneficiile succesului.
-Shti, ar fi o chestie. I-ash face bucuros festa asta lu’ unchi-meu. Parca-i vad fatza… shti, nu-i prea fericit k i-a cerut babacu’ sa ma ajute cu serviciul asta. Shi nu se fereshte sa o arate. Daca iese treaba asta… Gata! Ma bag…

D.
Dna Gherman era, vorba lui Octav, o tipa "trasnet". N-avea mai mult de 3o de ani shi arata k o diva de cinema. Probabil fusese model, ceva… Ne primi in salonul unei case cat palatul

Versailles

, shi ne oferi cate o limonada rece.
-Suntetzi de la politzie…, incepu ea.Cu ce ocazie? E ceva in neregula cu moartea sotzului meu? Shtitzi, m-am intrebat shi eu asta. Robert era un om fericit…
-Fara indoiala, medicul a dat verdictul de sinucidere, raspunse ferm Octav. dar datoria noastra, doamna, este sa verificam toate ipotezele.
-Shi bine facetzi… Cu ce va pot fi de folos?
-La ce ora a plecat de-acasa in zua tragediei, domnul Gherman? formulai prima intrebare.
-La 6:3o. Dormeam, dar m-am trezit inainte sa iasa din dormitor. L-am intrebat unde se duce shi mi-a zis k are treaba. Nu ma amestec in afacerile lui… Pardon! nu ma amestecam… Mi-e atata de greu sa cred k nu mai e…
-Vi s-a parut … schimbat, preocupat de ceva?
-Nu… Adica, nu shtiu.M-am culcat la loc.
-Conflicte, in afaceri, a avut, in ultimul timp?
-Nimic serios.Doar lucruri obishnuite. Ii trecea repede.
-Obishnuia sa … ia droguri, calmante, ori altceva de genul?
Femeia ma privi stupefiata, dar am ramas mai rigid k zidul chinezesc.
-Nu! raspunse scurt.
-Va era credincios?
Doamna Gherman roshi pana-n varful urechilor.
-Nu mi-a dat motive sa ma indoiesc de loialitatea lui.
-Despre fosta sotzie ce shtitzi?
-Absolut nimic. Nu vorbea niciodata despre asta.
A fost un interogatoriu scurt, dar m-a lamurit asupra unor aspecte importante.

E.
Am mai facut doua vizite de kteva minute, una la Starea Civila shi cealalta la Spitalul de Urgenta, sectia nashteri, tarandu-l dupa mine pe Octav care incepuse sa dea semne de oboseala.
-Incaputzin, amice, l-am incurajat, shi putem lasa cortina.
Pe batrana doamna Fabriciu am gasit-o in garsoniera ei, impreuna cu Alex, nepotul. Ne privi mirata.
-Atzi declarat k nu l-atzi vazut niciodata pe omul ala mort, zisei mergand direct la subiect, fara ocolishuri.
-Adevarat…
-Mintzitzi, doamna! Gherman Robert a avut o sotzie, care a amurit in 1991. Numele ei de fata era Fabriciu Francesca.
Batrana se prabushi intr-un fotoliu, infirmul pali in scaunul lui cu rotile shi politzistul ramase k o stana de piatra. Numai eu, continuai, imperturbabil :
-Da, doamna, Francesca Gherman a fost fiica dumneavoastra shi mama nepotului. A murit la nashterea acestuia, in urma unor complicatzii. Medicii au constatat k problemele au fost cauzate de unele vatamari corporale, survenite in urma unui accident – fapt care a condus la paralizia copilului…
-Minciuni!izbucni batrana.Nemernicul o batuse pe Francesca, dupa ce sa imbatase k un porc.Era un criminal… Am luat copilul de la spital shi am fugit.Nu shtiu cum ne-a gasit, acum 2 luni… Ah! Ucigashul… Da, eu i-am facut vant de sus, shi nu-mi pare rau…
-Nu doamna. Nu dumneavoastra l-atzi ucis.

F.
Cazul a fost redeschis shi achitat. Nu s-a facut nici o aluzie despre el in presa. Totul a fost mushamalizat. Damian Ocatav shi-a gustat din plin victoria, shi m-a cinstit cu o bere.
Fabriciu Alexandru era minor shi a fost internatintr-un ospiciu de psihiatrie, timp de 2 ani. La randul lui, nu parea sa-shi regrete fapta…

Ceea ce-mi trezise suspiciunile nu fusese neaparat faptul k Gherman Robert venise sa se sinucida pe aleea aia, sau k se pbrabushise pe spate, cu ochii deschishi, ingroizitzi… Nu! Batrana Fabriciu Gafia comisese o greshela, pretinzand k zgomotul o facuse sa descopere cadavrul. Probabil k cele doua butoaie de tabla le rasturnase chiar ea, dupa aceea… Dak Gherman ar fi aterizat pe ele , ar fi produs un zgomot suficient sa trezesca totzi vecinii – dar nimeni nu auzuse nimic.Restul, a fost ushor… Cei de la Starea Civila mi-au confirmat banuiala, shi anume k numele de familie al primei doamne Gherman era Fabriciu… Nepotul batranei avea exact varsta copilului infirm al acesteia, nascut la Spitalul de Urgentza…
Simplu ca buna ziua!Nu?

CONCLUZIE.
Gasitzi-o voi, k deja s-a facut tarziu shi adorm cu pixu-n mana…
Constat k am stricat 11 file tip A4 shi un sfert de pasta…
Hai, noapte buna! Ne-om vedea knd ne-om auzi – sau era invers? Nu mai shtiu…

(scuzatzi greshelile gramaticale – din cauza vitezei…)

 

 

 


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro